Pe la 8, 40 ajung pe sectie, imi vad medicul care ma asigura ca voi intra in sala de operatii cel taziu pe la 10,30 – 11.
Cazata deja in salon, trec prin toate procedurile pregatitoare pentru operatie…sange, analize loco..si sonda urinara…care, surprinzator, nu mi s-a parut atat de neplacuta la montare pe cat citisem.
In sfarsit duc o discutie pregatitoare cu anestezista ( f .draguta, de altfel) si iata-ma chemata in sala. Iau loc frumusel pe masa de operatie, pentru anestezia peridurala, care urma sa ma amorteasca de la mijloc in jos. Brancardierul tine tare de umerii mei sa nu ma misc. Ma pisca ceva..si ..uf..am scapat si de sperietoarea asta.
Sunt intinsa pe masa… mi se pune si perfuzia intr-o mana… asta a durut mai tare decat intepatura din coloana..si incep sa-mi amorteasca picioarele. Apar si doctorii..imbracati cu niste sorturi de cauciuc lungi ..ca de macelar. Dar mie nu-mi pasa. Am incredere in medicul meu.
Pe ferestrele salii de operatie se vede un cer albastru, ca de vara…si insorit, dupa cateva zile de ploaie…aud muzica…astia au radio in sala, pus pe Europa fm. Totul e ok..sunt putin emotionata..dar nu mi-e teama deloc..surprinzator. Doctorii incep sa-si faca de lucru undeva , pe la burta mea, nu vad mare lucru..am masca de oxigen pusa pe nas..si in plus un camp steril imi bareaza privirea. Ce nesuferiti sunt ! Doar ei sa se distreze !
Hai, ce mai astept sa ma taie ! In cateva minute insa… mie mi s-au parut doar 5, de cand m-am intins pe masa…aud un tipat…s-a nascut Andrei ! Cu dubla circulara de cordon, care nu se observase la eco..dar totul e ok. Noroc ca nu am nascut natural ! Cum le potriveste Dumnezeu pe toate !
Sunt emotionata si nu prea…totul mi se pare ireal..asistenta de la capul meu imi cere sa ma uit spre dreapta, daca vreau sa-l vad pe bebe…de zapaceala..intorc capul spre stanga…asa ca nu am apucat decat sa vad niste picioruse in trecere, agitandu-se energic.
E pus pe o masuta, aproape toata lumea se strange in jurul lui, moasa il spala, ii aspira secretiile nazale..etc etc…si comenteaza..ce bebelus frumos…nu prea are vernix pe el..nu e vanat…nu e rosu…nu are pielea punga…si in mine se naste mandria materna…eu am facut bebelusul asta pe care toata lumea il admira.
Vreau sa-l vad si eu. Mi-l aduc la cap, infasat, un mic bot de carne…atat de drag il simt..si mi-l iau repede.Il duc la neonato. Moasa trece cu el in brate pe langa tatal zapacit care nu stie ca acela e copilul lui.
Eu raman in sala, pentru o perioada nesfarsita de timp…cred ca inca 30 de minute, in care doctorii scot placenta, imi curata uterul..si repara la mine de zor.Totul e perfect. Soarele straluceste… la radio canta o melodie super (nu mai stiu care), doctorii fac poante.
Sunt dusa la reanimare si intr-o ora si jumatate, doua de la operatie imi este adus el, micutul meu Andrei. Ca sa pornim impreuna in viata !
